Cărucioare tip container

Executăm cărucioare de tip container (folie, plastic, carton)  cu destinație largă în magazine, depozite și puncte de distribuție.

Căruciorul tip container este confecționat din țeavă de oțel și cu grilaj din sârmă de oțel.

Panourile laterale sunt detașabile, unul dintre ele putând fi deschis până la jumătate, facilitând astfel încărcarea.

Căruciorul tip container a fost proiectat astfel încât să faciliteze depozitarea și transportul, el putând fi demontat, rezultând 5 panouri, 4 panouri laterale și o bază.

Capacitatea de transport de cca 150kg este suficientă pentru manevrarea diferitor tipuri de materiale (ambalaje din hârtie, carton, plastic).

Este prevăzut cu roți pivotante de diferite mărimi, cu bandaj de cauciuc, silențioase, fiabile, importate din Germania.

Căruciorul se poate livra vopsit în câmp electrostatic, în culoarea solicitată de client sau zincat electrolitic.

În mod constant fabricăm astfel de cărucioare pentru clienți din România și Ungaria.

Modelul standard presupune următoarele specificații:

• Dimensiune de bază 1200x 1000 mm
• Înălțime totală 1800 mm
• Material țeavă de oțel rectangulară și rotundă, plasă fețe și bază din oțel rotund, 4 și 5 mm diametru
• Ochiuri panou perete 140x405 mm
• Ochiuri la bază 45x 190 mm
• Roți pivotante 125 mm cu suprafață rulare cauciuc
• Greutate aproximativă 50kg


La temă se pot realiza și alte dimensiuni, tipuri de roți, etc.

Venim în întâmpinarea clienților cu un program de producție bine structurat. Urmărim și tratăm cu atenție fiecare comandă, avem stabilite clar cerințele sistemului de identificare, marcare și trasabilitate a produsului precum și responsabilitățile personalului care execută, controlează și confirmă aceste activități.

Galerie de imagini

Sperăm să aducem un plus de valoare afacerii Dumneavoastră prin produsele și serviciile oferite de firma noastră și să deveniti curând un client mulțumit al firmei Neferprod!

Cu mulțumiri,
Nicolae BOE, administrator